Asociatia Culturala Mileniul 3

Asociatia Culturala Mileniul 3 din Rosiorii de Vede este fondata de un grup de iubitori de literatura si alte arte, care incearca sa lupte impotriva eliminarii lecturii dintre preocuparile omului contemporan.


Nu sunteti conectat. Conectati-va sau inregistrati-va

Inaugurarea unui ansamblu monumental la Rosiorii de Vede

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos  Mesaj [Pagina 1 din 1]

1 Inaugurarea unui ansamblu monumental la Rosiorii de Vede la data de Mar Sept 06, 2011 11:37 am

Un nou monument omagial a parut pe harta Romaniei, un monument unic prin aceea ca e primul care este dedicat eroilor din al doilea Război Mondial, în speţă acelor zburători ai Grupului 1 Vânătoare, care, de la Roşiori decolând, au făcut sacrificiul suprem pentru ţara lor şi a noastră.
Imi permit, ca unul care a fost implicat in acest proiect, să fac o relatare amplă, ilustrată cu multe poze, a festivităţii de inaugurare si dezvelire a ansamblului monumental, activitate desfăşurată în ziua de 2 septembrie 2011, fiind înscrisă în seria de manifestări ale “Zilelor Municipiului”.
După vernisarea expoziţiei “60 de ani de aviaţie reactivă militară în România”, de la care am publicat un fotoreportaj în secţiunea potrivită, invitaţii noştri au avut timp să viziteze vechea bază aeriană, sediul Grupului 1. Apoi, alături de numeroşi locuitori ai oraşului, au venit în Parcul “Nicolae Bălcescu”. Ne-am întâlnit aici cu prea sfiinţia sa, părintele Galaction Stângă, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, cu părintele Mircea Ionescu, protopopul de Roşiori şi un sobor de preoţi, cu domnii Ion Nuţu şi Iulian Voicu, primarul şi viceprimarul municipiului, şi alţi numerosi cetăţeni ai oraşului.

Coordonatoarea festivităţii a fost doamna Aurelia Bărbuţ, directoarea Casei Municipale de Cultură



S-a deschis activitatea prin intonarea Imnului Naţional,



după care domnul primar Ion Nuţu a ţinut să spună:

Prea sfiinţite Părinte, Doamnelor si Domnilor,

La puţin timp după încheierea primului Război Mondial, odată cu apariţia primelor linii aeriene comerciale internaţionale, la Roşiorii de Vede a fost instalat un far de orientare pentru piloţii Companiei Franco-Române de Navigaţie Aeriană. A fost primul capitol dintr-o carte de istorie aviatică în care oraşul nostru a jucat un rol de prim rang.
Datorită poziţiei sale geografice şi a reliefului predominant plat, în proximitatea localităţii a apărut, încă din deceniul al treilea al secolului trecut, un teren de aviaţie, dezvoltat, cu timpul, într-un aerodrom, apoi aeroport de tranzit pentru compania L.A.R.E.S. Aerodromul a fost, de asemenea, folosit pentru mitinguri aeriene, la care participau zburatori vestiţi ai anilor ’30, dar şi de o şcoală de pilotaj a C.F.R., încadrată cu istructori valoroşi.
Odată cu intrarea României în al doilea Război Mondial, şi mai ales când ameninţarea atacurilor aeriene inamice împotriva ţării noastre a devenit tot mai reală, s-a decis amplasarea pe aserodromul oraşului a unei unităţi de vânătoare, care să aibă saricna apărării capitalei şi a zonei de sud a ţării împotriva raidurilor de bombardament aliate. In octombrie 1943 a fost amplasat aici Grupul 7 Vânătoare, iar o luna mai târziu, după plecarea Grupului 7, aerodromul a devenit baza Grupului 1.
Noi, roşiorenii, îi considerăm pe zburătorii Grupului 1 Vănâtoare concetăţenii noştri. Au trăit câteva luni printre noi, părinţii noştri i-au cunoscut şi le-au urmărit activitate. Şi tot dintre noi şi-au luat zborul la întâlnirea cu inamicul, pe care l-au înfruntat cu curaj, fără a ţine seama de inferiritatea numerică şi tehnică în care se aflau.
Unii dintre ei, dintre concetăţenii noşti piloţi de vânătoare, nu s-au mai întors din misiune. Au completat marea “Escadrilă din ceruri” şi numele lor au rămas doar inscripţii în manualele de istorie.
În memoria lor, a acestor Eroi plecaţi dintre noi pentru a lupta, acolo, sus, pe cerul patriei, pentru noi şi pentru ţara noastră, noi am edificat acest ansamblu monumental. Este un pios omagiu adus lor, piloţilor noştri care, făcând din independenţa si libertatea ţării un crez, au pornit într-o luptă grea, inegală, pe care au câştigat-o cu preţul vieţii. Să ne plecăm, deci, frunţile în memoria jertfei lor, să îi cunoaştem şi să îi preţuim!



De faţă se aflau (de la dreapta) : Dan Antoniu, Toni Teodorescu, pe care l-am numit, mai sus, tăticul lui IAR-93, Daniela Roiniţă, în plan secund Sorin Turturică, Marius Morcov. Şi mulţi alţii.





Momentul dezvelirii plăcii commemorative, la care au participat: Ion Nuţu, primarul municipiului, Dan Antoniu, pe care îl cunoaştem şi îl respectăm toţi, viceprimarul Iulian Voicu, şi Mihai-Atanasie Petrescu.





Placa comemorativă:



Soborul de preoţi condus de prea sfiinţia sa, părintele episcop Galaction, a oficiat slujba de pomenire a eroilor Grupului 1 Vânătoare.





Prea sfiinţitul părinte sfiinţeşte şi botează avionul nr. 217





Veşnica pomenireeeeee





Toţi cei de faţă, inclusiv prea sfiinţitul, sunt cu ochii pe sus: la verticala ansamblului monumentala apare, pentru un salut în zbor, cunoscutul paramotorist şi paraşutist Adrian Buzan





Continuă slujba de pomenire



În numele comunităţii pe care o conduce, domnul primar depune flori la monumental Eroilor Aviatori



Urmează luările de cuvânt. Am avut prima intervenţie



Domnul profesor Argentin Porumbeanu, pasionat cercetător al istoriei locale



Domnul Dan Antoniu, cel care ştie totul despre zburătorii Grupului 1 Vânătoare



Îi cer iertare lui Sorin Turturică, la momentul acela Canonul a refuzat să mai stocheze informaţiei (full card). Trebuie să spun că fotoreporterul a fost şi aici colegul şi prietenul meu Robert Săvulescu. Sper să găsesc pe la ceilalţi fotografi prezenţi la eveniment poze de la momentele următoare, adică intervenţia lui Sorin Turturică şi rasse-motte-ul lui Andrei Holca, al doilea salut în zbor la monumentul nostru.

Probabil că în perioada următoare o să vă plictisesc de multe ori cu informaţii şi poze de la monumentul nostru. De acum vă spun că vor urma poze de noapte.
Cercul “Cultul Eroilor” de la Liceul Economic, condus de colega mea Daniela Roiniţă, a decis, deja, să ia sub aripa sa protectoare monumentul Eroilor Aviatori Roşioreni. Sper că şi comunitatea va înţelege bine semnificaţia ansamblului şi că va respecta integritatea acestuia.

Vezi profilul utilizatorului

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus  Mesaj [Pagina 1 din 1]

Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum